marți, 17 iunie 2014

Dulceata de cirese negre dulci


Totul incepe cu o munca de chinez batran, insa se termina cu o minunatie de dulceata. Te inarmezi cu toata rabdarea din lume si te asezi comod, in fata vasului plin cu cirese marunte, marunte. Si...de preferat ar fi  sa porti ceva hainute la care sa poti renunta, pentru-ca, cel mult dupa primele 5 cirese, vei avea multe picatele visinii pe maini, picioare, fata si bineinteles pe haine. Sa nu mai vorbim de bucatarie...inevitabil va fi "pictata".  Si totul culmineaza cu numararea cireselor din dulceata. Daa, nu radeti...eu am numarat primele vreo 2893 de cirese la scos samburii, dar m-am incalcit si am lasat-o balta.






Ingrediente:
2,5 kg cirese (fara samburi),
500 gr zahar
1 lamaie.


Preparare:

Se spala ciresele in 2-3 ape, se curatde codite si frunze,  apoi se incepe operatiuea scos samburi. Daca nu aveti un dispozitiv special pentru asa ceva, luati fiecare cireasa si o strangeti putin iar samburele va iesi prin locul unde era codita.

Se pun cirese intr-un vas, se stropesc cu zeama de lamaie (eu adaug si cateva felii de lamaie, asa de ...moft) si se fierb la foc mic cam 2 ore. La fiecare 20-30 minute se mai amesteca in vasul cu cirese.

Va sfatuiesc sa nu puneti vasul plin cu cirese (sa lasati distanta de aproximativ o palma) pentru-ca la fiert acestea formeaza o spuma care poate navali peste marginile vasului si astfel, si aragazul va deveni ...mov :))

Dupa aproximativ o ora si jumatate , adaugam zaharul. Amestecam cu grija.

Daca vi se pare prea dulce, puneti mai putin. Daca nu e suficient de dulce....mai adaugati . Totul depinde de gustul fiecaruia.

Intre timp pregatim borcanele. Le spalam si le punem la uscat.

Cand dulceata ajunge la consistenta dorita (faceti testul picaturii in paharul cu apa rece) , se pune fierbinte in borcane.

Pentru a evita spargerea borcanelor, fie asezati fiecare borcan pe ceva de metal (de ex. tava aragazului) fie puneti cate o lingurita de dulceata in fiecare borcan, asteptati 1-2 minute si apoi continuati umplerea.

Se infileteaza bine capacul si se intoarce fiecare borcan cu gura in jos. Astfel, daca exista ceva "defecte de infiletare" se vor remedia acum.

Borcanele se invelesc cu o patura si se lasa la racit pana a doua zi cand se intorc, se eticheteaza si se aseaza frumos in camara.



Niciun comentariu:

Stuffino Crisan, o locatie cu suflet

    4 zile fantastice în Delta Dunării .      Fiecare poveste are un început, așa că o să încerc sa o iau si eu de la început. Deși, oricum ...