vineri, 28 martie 2014

Sarmale de post , cu bureti si frunze de varza


Ingrediente:

umplutura:
6 cepe medii,
3 morcovi,
1 cana orez,
500 gr opintici (ghebe) fierti,
2-3 fire marar verde,
2-3 fire patrunjel verde,
4-5 linguri pasta de tomate,
2-3 crengute cimbru verde /uscat,
sare,piper, ulei,
2-3 linguri faina alba

pentru invelit :
frunze de varza murata,
sare

Preparare:

Intai pregatim frunzele. Spalam varza bine si scoatem cotorul. Le clatim in 2-3 ape, pentru a indeparta excesuld e sare, de la murat.

Trecem la umplutura.

Curatam ceapa si o tocam marunt.

Morcovul il curatam si il dam pe razatoarea cu ochiuri mici.

Opinticii fierti ii tocam marunt. 

Intr-o tigaie punem 5-6 linguri de ulei . Cand s-a incins dam focul la mic si punem ceapa si o calim vreo 5 minute (pana devine sticloasa), apoi punem si morcovul si le mai lasam 5 minute, dupa care punem buretii si le mai lasam putin pe foc, iar la urma punem pasta de tomate . 

Orezul il spalam bine in 3-4 ape calde apoi il punem peste amestecul cu ceapa .Mai lasam la foc 2-3 minute.

Condimentam cu sare si piper. Adaugam verdeata tocata (marar si patrunjel) si 2-3 linguri faina alba pentru a lega compozitia.

Frunzele de varza le taiem potrivite pentru sarmalute. Cotoarele frunzelor le tocam marunt si le punem pe fundul oalei in care vom fierbe sarmalele. 

Invelim sarmalutele si le asezam in oala. Deasupra mai tocam iar niste varza. Adaugam si crengutele de cimbru. Punem apa calda peste sarmalute pana le cuprinde. 

Punem oala la foc pentru aproximativ 40 minute. Mai verificam din cand in cand.

Le servim cu mamaliga si ardei iute. Cine doreste poate incerca si un sos de hrean .




luni, 24 martie 2014

Briose cu mazare si oua de prepelita

Luna aceasta, in cadrul  Provocarii  secrete am fost in vizita la Claudia in bucatarie, de unde am ales o reteta de Briose. Si nu orice fel de briose ci cu mazare si branza. Si asta datorita lui Iulian, gazda lunii martie 2014.

In proportie de 90 % am respectat reteta originala. Cei 10 % care fac deosebirea, constau in adaugarea oualor de prepelita si in inlocuirea parmezanului cu telemea de vaca.(facuta in casa)


Ingrediente:
120 grame de faina,
2 oua gaina,
o lingura de branza de vaci,
3 linguri de smantana,
un plic praf de copt,
150 grame de mazare din conserva,
30 grame de telemea rasa,
12 oua prepelita,
o lingura de ulei,
sare, piper.

Preparare:
Am batut oale de gaina bine de tot. Cu furculita.

Am amestecat branza cu smantana, apoi le-am adaugat peste oua. Am omogenizat.

Am adaugat mazarea.

Am condimentat cu sare si piper.

Am adaugat faina amestecata cu praful de copt si lingura de ulei.

Am omogenizat amestecul.

Am fiert ouale de prepelita si le am curatat de coaja.

In fiecare forma de briose am pus o lingura de compozitie, apoi un ou si inca o lingura de compozitie. Am dat la cuptorul incins in prealabil, pentru 20-25 minute.

Am servit cu putina telemea rasa deasupra.


sâmbătă, 22 martie 2014

Supa picanta cu varza de bruxelles


 Ingrediente:
15-20 verze de Bruxelles,
1 l apă,
o ceapa rosie,
1 morcov,
1 pastarnac
100 gr rosii , din conservă,
4 ardei verzi,
3 catei usturoi,
2-3 frunze telina,
2-3 fire de patrunjel proaspăt,
3 linguri de ulei de masline,
1 ardei iute, rosu,
100 gr fidea,
sare, piper

Preparare:

Intai de toate am oparit varzutele, pentru a evita aparitia gustului amarui (nah, aici nu merge cu vestitul gust rece si amarui).
Am pus o oala cu 1 l apa şi o lingura cu sare la clocotit. Cand face bulbuci, am adaugat verzele curatate de frunzele externe. Le-am oparit 3 minute apoi le-am trecut rapid prin jet rece de apa. Le-am lasat la scurs.

Am spalat ardeii, usturoiul necuratat, ceapa rosie -tot necuratata- si frunzele de telina. Am taiat ceapa rosie (salota cum i se mai spune) in doua pe lungime. 
Am pus toate legumele intr-o tava, le-am stropit cu cele 2 linguri de ulei de masline, am condimentat cu sare si piper, si le-am copt in cuptorul preincalzit pentru 10 minute. Dupa cele 10 minute, am adaugat si verzele si le-am mai lasam in cuptor inca 5 minute.

După ce s-au racit putin, am curatat legumele de coaja si le-am taiat marunt.

Într-o oala, am pus 1 lingura de ulei si am adaugat ardeiul iute taiat in doua si rosiile din conserva. Le-am calit 2-3 minute, pe foc mic, apoi am adaugat legumele coapte.

Morcovul si pastarnacul le-am curatat si le-am dat pe razatoare apoi le-am adaugat in tigaie. Am mai calit amestecul cateva secunde.

Am adaugat 1 litru de apa.Am lasat sa fiarba aproximativ 10 minute, am adaugat fideaua, am mai fiert 5 minute, dupa care am oprit focul.

Am adaugat patrunjelul tocat marunt  si am servit alaturi de paine prajita.


Această postare va fi publicată şi pe Blogul Claudiei în calitate de gazdă a 
Provocării  "Weekend cu spor" lansată de Stefania.

joi, 20 martie 2014

Oua umplute cu pasta de branza

La un moment dat, a fost ziua sotului din dotare. Ca de obicei, ne-am strans la masa rude, prieteni dragi, oameni faini.  Am mancat, am povestit, am ras in hohote...a fost frumos. 
Si cum unii dintre noi , avem preferinte culinare sau nu....am incercat sa impac pe toata lumea. Bineinteles ca de la masa nu puteau lipsi (printre altele) ouale umplute cu ficat (preferatele sotului, ale sarbatoritului adicatelea). 
Si totusi...."cineva" uraste ficatul, asa ca am facut si oua umplute cu pasta de branza.
Ingrediente:
10-12 oua,
100 gr branza de vaci,
250 gr. telemea,
50 gr. unt,
2-3 fire mărar verde,
boia de ardei dulce, 
sare, piper.

pt.decor:
chilli proaspat macinat,
2-3 felii lamaie,
2-3 masline feliate.


Mod de preparare:

Se fierb ouăle, se lasă să se răcească, se curata de coaja(enervanta operatiune, mai ales daca ouale sunt super proaspete si coaja se dezlipeste cu bucati din albus - se duce naibii tot aspectul comersial al produsului final) si se taie în două. 

Se scot gălbenuşurile, care se amestecă cu untul, branza de vaci, telemeaua şi boiaua de ardei, până ce se obţine o pastă spumoasa. Adaugam si putin marar tocat fin. Se condimenteaza dupa gust. Atentie la sare...daca si telemeaua e sarata ...

Cu această compoziţie se umplu jumătăţile de ou, se aranjează pe un platou şi se decorează după dorinţă.

Eu am presarat chilli proaspat macinat si am ornat cu feliute de lamaie, maslina si fire de marar.
Pofta mare !!!

luni, 17 martie 2014

Povestea uleiului de porumb si a langosilor cu afine


Aceasta postare face parte din  Proiectul "Povestea ingredientelor" a carui gazda am fost in perioada
15 februarie - 15 martie 2014.
 Tema proiectului : ULEIUL. 
Despre ulei au mai scris:
1.  Cerasela.
2. Simona


Am ales sa va spun cateva lucruri (esentiale sper) despre uleiul de porumb. 

Uleiul de porumb s-a remarcat foarte mult in ultima vreme in randul uleiurilor recomandate a fi folosite la gatit. Este extras din germenii de porumb ( foarte sanatos si bun este acel ulei obtinut prin procesul de presare la rece), si avand punctul de ardere extrem de ridicat il face un ulei pentru prajit excelent.”Punctul de fum” pentru uleiul de porumb este foarte ridicat (241 C).
Datorita continutului ridicat de acizi polinesaturati, isi consolideaza titlul de ulei bun. Lipsit de gust propriu, nu se remarca in mancare, potentand gustul alimentelor folosite la gatit. Se aseamana la structura cu uleiul de arahide pe care il poate inlocui foarte bine. Este o buna sursa pentru productia de biodiesel si reprezinta un component cheie pentru multe tipuri de margarina.
Primul tip de ulei extras din porumb a fost introdus in comert in anul 1898-1899 de catre Theodore Hudnut si Benjamin Hudnut proprietarii Hudnut Hominy Company. Denumirea produsului fiind mazoil.

O lingura ulei de porumb are in compozitia s-a urmatoarele:
*proteine ————— 0g
*carbohidrati ——— 0g
*fibra —————— 0g
*glucide —————0g
*colesterol ———— 0g
*acizi grasi saturati —–1,7g
*total grasimi ———– 13,6g
*calorii ——————120
Uleiul de porumb reprezinta o sursa importanta de acizi grasi esentali omega 3 si omega 6. Uleiul de porumb contine vitaminele din grupa B, C, D, E, fosfatide, microelemente,(fier, mangan, cupru, crom, aluminiu). Are un continut sporit de vitamina E circa de 2 ori mai mult decat uleiul traditional de floarea soarelui.

Cunoscandu-se faptul ca este indicat in multe diete si remedii traditionale si naturiste, uleiul de porumb este recomandat:
-in alimentatia diabeticilor;
-in drenarea cailor biliare;
-in tratarea de boli ale stomacului;
-favorizeaza eliminartea din corp a colesterinei;
-incetineste imbatranirea datorita continutului ridicat de vitamina E;
-in tratamente pentru par;

Ulei de porumb isi gaseste utilitatea si in cosmetica. Aplicat pe ten dupa demachiere, prin masaj usor, uleiul de porumb hidrateaza si lasa o senzatie catifelata a tenului. De asemenea, previne si trateaza caderea parului. In acest sens, se incalzeste uleiul si se maseaza cu el tot capul, dupa care se infasoara intr-un prosop care a fost inmuiat in apa fierbinte si stors. Se mentine pret de doua ore si apoi se spala in mod obisnuit sau cu o infuzie de ceai.

Pentru a da un plus de culoare si savoare acestei postari, si de ce nu, pentru a va convinge sa-l folositi, va prezint si cateva langosi umplute cu dulceata de afine si coapte in ulei de porumb. 
Ingrediente:
Aluat:
500 g faina,
100 ml lapte caldut,
100 ml ulei (aproximativ),
4 oua,
1 cub drojdie (cam cat o nuca),
1 lingurita sare.

Umplutura:
400 gr dulceata afine.

Pt. copt:
300 ml ulei de porumb


Preparare (reteta aluatului am mai redat-o de multe ori, dar ...poate nu toata lumea are chef sa rasfoiasca sa o vada, asa ca "ma repet"):

Intai de toate, am adus toate ingredientele in bucatarie cu cateva ore inainte de framantare (trebuie sa fie la temperatura camerei, nu direct de prin frigidere, camari, etc.)

Intr-un lighean am pus faina si am facut o gaura in mijloc.

Drojdia am topit-o in lapte caldut (nu fierbinte).

Am adaugat ouale, sarea si drojdia topita. 

Si-am inceput framantarea. 

Dupa ce am incorporat in faina toate ingredientele si am obtinut un aluat lipicios, am turnat putin ulei si am inceput din nou a framanta (cu pumnii stransi si degetul mare in interior).
Si iar am adaugat ulei, si iar am framantat pana aluatul nu s-a mai lipit de maini. 

Am facut o bila si l-am lasat la dospit, la caldura, acoperit cu un prosop, aproximativ o ora.

Am presarat masa de lucru cu faina . Am taiat bucati din aluat pe care le-am intins in forma rotunda (ca pentru turte). 

Am uns jumatate de foaie cu dulceata de afine apoi am pliat cealalta jumatate peste umplutura. Marginile le-am presat cu degetul pentru a se lipi. 

Intr-o tigaie inalta, am pus uleiul la incins. Cand s-a infierbantat, am pus langosile la prajit. 
Le-am lasat cateva minute pe fiecare parte (pana au capatat o culoare ruginie, spectaculoasa), dupa care le-am scos pe un prosop de hartie.

Le-am servit pudrate cu zahar.
Pofta buna !!!

sâmbătă, 8 martie 2014

Cupcakes cu gutui, caramel si crema de vanilie

E ziua noastra. A femeilor. A mamelor , a fiicelor, a surioarelor....ba chiar si a soacrelor . E 8 martie! Trebuie sa sarbatorim cum se cuvine. Cu flori, martisoare, cadouri, pupici, imbratisari.... Ba chiar cu iesiri in oras cu fetele !!!!

LA MULTI ANI FEMEIE !!!!!!!

Si tot pentru a sarbatori femeia si martisorul,
 Bloggerii Culinari , adica:

 2.Simona Alison's Trials
 5.Camelia Croitor http://kmy50rynn.blogspot.ro/
8. Lăcrimioara Mihaela http://aromeinbucatarie.blogspot.ro/

au initiat o noua provocare cu tema "fara tema". 
Greu domle` !! Mi-am amintit de scoala cand te prindea profu` cu lectia neinvatata si , totusi, ca sa te salveze te punea sa spui "ce stii tu cel mai bine".  :)))

Eu am pregatit aceste minunate briose/ cupakeuri / muffins-uri sau cum s-or numi ele corect.
Ingrediente (pt.12 c.) 
2 oua, 
150 gr faina de secara, 
125 gr iaurt, 
100 gr unt (la temperatura camerei), 
1/2 gutuie (fiarta in prealabil), 
8 biscuiti cu caramel, 
4 linguri zahar, 
1/2 plic praf de copt 

crema de lamaie: 
2 oua, 
150 grame zahar, 
sucul de la 2 lamai, 
coaja rasa a 2 lamai, 
50 grame unt 

Preparare: 
Se sparg ouale in castron si se amesteca cu restul ingredientelor, cu mentiunea ca biscuitii (rupti in bucatele) si gutuia (taiata cuburi si fiarta in prealabil) se adauga la final. 

Se pune compozitia in forme (pe trei sferturi, stiti deja) si se dau la cuptor pentru 30 minute. 

Intre timp, facem crema de lamaie. 

Se bat ouale intregi cu zaharul, se adauga coaja si sucul de lamaie, si la final untul. Se amesteca pe foc mic ( cu o spatula de lemn si intr-o cratita de inox) pana capata consistenta dorita. Se lasa la racit. 

Cand sunt gata cupcakes-urile, se scot din forme, se lasa la racit pe un gratar, si se decoreaza dupa moft.


luni, 3 martie 2014

Paine de casa cu ou si lapte


De martisor, de primavara...pentru vremea de afara . Va las cu o paine calda, faurita dupa reteta mamei si sub indrumarea ei,  si cateva versuri de martisor dedicate mamei mele, din toata inima. :

"Mi-e dor de mărţişoarele de altădată. 

De mărţişoarele de copil, 
ţinute ascunse cu atâta sfinţenie 
ca să nu le vadă nimeni. Niciodată.

Mi-e dor de toate gărgăriţele 
şi gândacii cu zborurile prinse în şnur, 
mi-e dor de toate mărţişoarele îndrăgostite 
de inimile colegelor de şcoală, purtate ca nişte fluturi, 
de parcă s-ar fi născut cu ele pe piept. 

Mi-e dor de toate mărţişoarele dăruite mamei cu atâta dragoste, 
teamă şi emoţie până la lacrimi. 

Mi-e dor de lacrimile mamei,curgând din mărţişoarele mele, 
mi-e dor de mărţişoarele ei, mereu aceleaşi, an de an, 
din ce în ce mai frumoase, din ce în ce mai albe, 

la fel ca părul ei. "


Ingrediente:

700 g faina,
200 ml lapte caldut,
200 ml ulei (aproximativ),
5 oua,
1 cub drojdie (cam cat o nuca),
2 lingurite sare.

Pentru uns:
1 ou crud.



Preparare:
Intai de toate, am adus toate ingredientele in bucatarie cu cateva ore inainte de framantare (trebuie sa fie la temperatura camerei, nu direct de prin frigidere, camari, etc.)

Intr-un lighean am pus faina si am facut o gaura in mijloc.

Drojdia am topit-o in lapte caldut (nu fierbinte).

Am adaugat ouale, sarea si drojdia topita. 

Si-am inceput framantarea. 

Dupa ce am incorporat in faina toate ingredientele si am obtinut un aluat lipicios, am turnat putin ulei si am inceput din nou a framanta (cu pumnii stransi si degetul mare in interior).
Si iar am adaugat ulei, si iar am framantat pana aluatul nu s-a mai lipit de maini. 

Am facut o bila si l-am lasat la dospit, la caldura, acoperit cu un prosop, aproximativ o ora.

Am presarat masa de lucru cu faina .

Am taiat aluatul in sase bucati egale (pentru 2 paini, ca atatea ies din cantitatea asta de aluat).

Din fiecare bucata de aluat am facut "o rama"/ un snur / un cordon (sau cum vreti voi sa-i spuneti).

Primele 3 snururi le-am impletit si am obtinut o paine pe care am asezat-o intr-o tava de copt (din aia lunguiata de cozonac /chec). 

Tava de copt poate fi unsa cu ulei /unt/margarina/ untura si tapetata cu faina, sau mai simplu cu hartie de copt. 

Am repetat operatiunea si cu celelalte 3 snururi.

Am uns painicile cu oul batut.

Am dat la cuptor pentru aproximativ 30 minute.


Stuffino Crisan, o locatie cu suflet

    4 zile fantastice în Delta Dunării .      Fiecare poveste are un început, așa că o să încerc sa o iau si eu de la început. Deși, oricum ...